Sapte Lamborghini Reventon pot fi cumparate online

Ori i-a lovit actuala criza economica pe proprietari, ori damblaua. Nu mai putin de 7 din probabil-cele-mai-ravnite-masini-de-colectie sunt scoase la vanzare. Da ati vazut bine. 7 modele Lamborghini Reventon sunt la vanzare pe net. Oricum ar fi, eu nu pot crede ca actualii proprietari si-au cumparat aceste masini doar pentru a scoate un oarecare profit de pe urma lor.

Nu cu mult timp in urma ideea de a deveni unul din proprietarii unui Reventon era aproape imposibila. Chiar daca te incurcau prin banca vreun milion de euro, departe gandul ca ai putea pune mana pe unul din cele 20 de exemplare fabricate.

Acum toate cele 7 modele sunt listate in catalogul de lux a celor de la JamesList, proprietarii fiind din toate colturile lumii: unul din Dubai, doi din Statele Unite si 4 din Germania. Preturile variaza in functie de kilometraj, dar cel mai mic este de 1.250.000 €, in timp ce pretul maxim ajunge la 1.580.000 €.

Sa va reamintesc totusi ce sta in spatele atator bani: in primul rand, asa cum spuneam si mai sus, sunt doar 20 de unitati produse, design-ul exclusivist care te duce cu gandul la jet-fighter, un V12 de 6.5 litri, 650 CP, 3.4 secunde 0-100 km/h, 340 km/h.

Cam putin pentru atatia bani, nu? 😉

Mai multe imagini in continuare

Author: Sorin Grumazescu

3 thoughts on “Sapte Lamborghini Reventon pot fi cumparate online

Comments are closed.